Dum15Mar11:00VRAJITORUL DIN OZ - TEATRU DE PAPUSI - TimisoaraCinema Timiș11:00 OrasTimişoaraTipFamilie & Copii,Teatru

Ora

Duminică, 15 martie 2026 11:00

Detalii Eveniment

Vrăjitorul din Oz– Timișoara

Spectacol de teatru pentru copii

Cinema TimișTimisoara

15 Martie 2026 orele 11.00

Nicăieri nu-i ca acasă!

Vântul suflă tare, casa se ridică în aer și… pac! Fetița curajoasă Dorothy și cățelul ei jucăuș Toto ajung într-o lume cum n-au mai văzut niciodată: Ținutul lui Oz! Acolo, totul strălucește, vorbesc animalele, iar vrăjitoarele pot fi bune sau… puțin cam rele!

Dorothy vrea doar să se întoarcă acasă, dar pentru asta trebuie să-l întâlnească pe Marele Vrăjitor din Oz. Pe drumul ei, descoperă trei prieteni minunați:

Sperietoarea, care își dorește un creier isteț;

Omul de Tinichea, care visează să aibă o inimă;

Leul cel Fricos, care speră să fie curajos.

Împreună pornesc pe Drumul Cărărilor Galbene, unde îi așteaptă aventuri, cântece și… o mulțime de surprize! Fiecare pas îi apropie de Oz, dar și de cea mai importantă descoperire: adevărata magie este în ei înșiși!

Un spectacol vesel, plin de culoare, muzică și prietenie, în care actorii îi îi poartă pe copii într-o aventură magică unde visele se împlinesc atunci când crezi în ele!

Vă așteptăm să ne bucurăm împreună cu actorii care dau viață personajelor , de lumea fermecată a poveștilor!

Ne vedem la spectacol!

Durata spectacolului: 50 de minute

Spectacol pentru audiență copii +2 ani

https://www.facebook.com/events/2136060827222233/

Organizator

Locație

Cinema Timiș

Piața Victoriei 7, Timisoara, Romania

Hartă

Recomandate în Timișoara

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mar16Iun(Iun 16)19:00TIMIȘOARA - ”Ultimul Bărbat de pe Pământ”Filarmonica Banatul Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipTeatru

Joi18Iun(Iun 18)18:30Festivalul Național de Folclor ”Petrică Moise ”, ediția a V-aTeatrul Național "Mihai Eminescu" Timișoara18:30 OrasTimişoaraTipConcert,Festival,Teatru

Joi18Iun(Iun 18)20:30Dum21(Iun 21)22:30Rosarte - cultural summer seasonParcul Rozelor20:30 - 22:30 (21) OrasTimişoaraTipConcert,Film,Teatru

Joi25Iun(Iun 25)20:00Wake up:Teatru de improvizațieCasa Tineretului Timisoara20:00 OrasTimişoaraTipTeatru

Vin26Iun(Iun 26)15:00Dum28(Iun 28)22:30Festivalul Înghețatei bune. Eveniment caritabil.Muzeul Satului Bănățean15:00 - 22:30 (28) OrasTimişoaraTipFamilie & Copii,Festival,Aer liber

Vin26Iun(Iun 26)20:00TIMIȘOARA: Bani din cer - Turneu Aniversar 25 de aniOpera Națională Română din Timișoara20:00 OrasTimişoaraTipTeatru

Sâm27Iun(Iun 27)19:00TIMIȘOARA: Cei trei asasini // Mihai Bendeac, Anca Dinicu, Vlad DrǎgulinTeatrul Național "Mihai Eminescu" Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipTeatru

Lun29Iun08:30Școala de vară BABEL 2026 | 29 iunie - 21 augustStrada Emil Palade 17, 300291 Timisoara, Romania08:30 OrasTimişoaraTipAtelier,Educaţie,Familie & Copii

Lun27Iul12:0020:30☀️ YOUTH SUMMER FEST 5 | 27-30 July, TimișoaraCasa Tineretului Timisoara12:00 - 20:30 OrasTimişoaraTipAtelier,Festival,Teatru

Vin28Aug(Aug 28)08:00Dum30(Aug 30)18:00Cupa Prieteniei Galaxy 2026 (Ediția V)Str. Costică Rădulescu, 300580 Timișoara08:00 - 18:00 (30) OrasTimişoaraTipFamilie & Copii,Aer liber,Sport

Sâm10Oct11:00ALADIN ȘI LAMPA JUCĂUȘĂ - TimisoaraCinema Timiș11:00 OrasTimişoaraTipFamilie & Copii,Teatru