Sâm23Mai11:00Maratonul Educației Alternative - București 23 mai 2026Parcul Lumea Copiilor11:00 OrasBucureştiTipAtelier,Familie & Copii,Aer liber

Ora

Sâmbătă, 23 mai 2026 11:00

Detalii Eveniment

🕛Pe 23 mai 2026, între 11:00-17:30, te invităm la ediția de primăvară a 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐭𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐀𝐥𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 să ne bucurăm împreună de jocuri, artă și activități creativ-educative.

📍Evenimentul va avea loc la Locomotiva din Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4 și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

🎊Maratonul va cuprinde multiple zone de activități care vor avea loc simultan, printre care: mișcare, DIY, inteligență emoțională, dezvoltare personală, artă, știință, creație, origami, boardgames, lectură, hidratare și multe altele. Detalii suplimentare, noutăți și surprize vor fi postate pe pagina evenimentului!

Pe lângă învățarea prin joc și artă, evenimentul continuă și în acest an să susțină proiectul “Carte în sat” și strângerea de materiale educaționale necesare celor 500 de copiii din medii defavorizate ale capitalei și din împrejurimi.

Așadar biletul de participare la Maratonul Educației Alternative din 23 mai constă într-o carte sau mai multe, rechizite sau jocuri și jucării de care ești pregătit să te desparți pentru a le împărți cu alți copii.

Înscrierea se face gratuit, completând formularul: https://forms.gle/wiYzXNmPsFfUiA858

Parteneri principali: Ludoteca Family Hub, Direcția Generală de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4 alături de Primăria sector 4 București.

Sponsori eveniment: ASIROM, Fragedo de la Transavia, OSCAR Downstream, BIC, Catena – Farmacia Inimii, Queen Aloe Vera, MIRAQUA, Exim Banca Românească, Autonom.

Parteneri educațional: Amadeus Academy, Step by Step Education, World Class Romania, Cercetaşii României – AMD Bucureşti, Școala de Teatru Qfeel, CONI, MindHub, Robotics School, Cadouri Fermecate, Sezatoare Muzicala cu Claudia, Crucea Roșie Română- Filiala Sector 4.

Te așteptăm cu drag!

Dacă ai nevoie de mai multe informații, ne poți suna la 0755 655 566.

Daca ești interesat de parteneriate/promovare în cadrul evenimentului te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail contact@playouth.ro sau să suni la 0750 473 792.
—————————————————————————–
Dacă simți să recomanzi acest eveniment și altor părinți, pe noi ne-ar bucura mult și ți-am fi tare recunoscători. Mulțumim!

https://www.facebook.com/events/1641935653834098/

Cumpără bilet

Înscrie-te aici

Organizator

Locație

Parcul Lumea Copiilor

Parcul Văcărești, Bucharest, Romania

Hartă

Recomandate în București

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Vin22Mai(Mai 22)10:00Dum24(Mai 24)18:00Expo Tuning AutoFEST 2026Splaiul Independenței Nr. 313, 060042 Bucharest, Romania10:00 - 18:00 (24) OrasBucureştiTipFestival,Aer liber

Sâm23Mai(Mai 23)10:00Dum24(Mai 24)16:00Artă și Gust - o poveste despre “împreună”Strada Liveni nr 15, Bucharest, Romania10:00 - 16:00 (24) OrasBucureştiTipArta,Atelier,Aer liber

Sâm23Mai(Mai 23)10:00Dum24(Mai 24)22:00WOOF Fest | Festivalul lui BobițăParkLake Shopping Center10:00 - 22:00 (24) OrasBucureştiTipFestival,Aer liber,Târg

Sâm23Mai(Mai 23)11:00Dum24(Mai 24)14:00Hai la Go!Tepes Voda Nr. 37-39, Et. 2, Ap. 207, 021521 Bucharest, Romania11:00 - 14:00 (24) OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Intrare liberă,Sport

Sâm23Mai(Mai 23)16:00Red Bull BC One Cypher România 2026ParkLake Shopping Center16:00 OrasBucureştiTipDans,Aer liber,Petrecere

Sâm23Mai(Mai 23)16:00🌊 Năzdrăvanii mărilor ⛵ teatru pentru copii de 4-9 ani.Strada Comanita Nr. 9, 020557 Bucharest, Romania16:00 OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Teatru

Sâm23Mai(Mai 23)17:00Întâmplările lui CipollinoStrada Didițel 7, 040337 București, România17:00 OrasBucureştiTipAtelier,Familie & Copii,Spectacol

Sâm23Mai(Mai 23)17:00Povești care cresc: Filme, cărți și conversații în grădina SpațiuViu@Mihalache126Bulevardul Ion Mihalache 126, Blocul "Dioda"17:00 OrasBucureştiTipFilm,Aer liber,Târg

Sâm23Mai(Mai 23)17:00Dum24(Mai 24)17:00GH 23.05 | Atipic In&Out | 24hSplaiul Unirii 160, 040041 Bucharest, Romania17:00 - 17:00 (24) OrasBucureştiTipAer liber,Petrecere

Sâm23Mai(Mai 23)19:00Max Korzh in Bucharest! 23.05.2026Arena Națională19:00 OrasBucureştiTipConcert,Aer liber

Sâm23Mai(Mai 23)19:00Oldies Vibes #PeTerasăRiviera Park19:00 OrasBucureştiTipIntrare liberă,Aer liber,Muzică

Sâm23Mai(Mai 23)19:00RETRO Night #live w. Alexandra Crăescu și Americas // Pe terasăBeraria H19:00 OrasBucureştiTipConcert,Intrare liberă,Aer liber

Sâm23Mai(Mai 23)19:30IRIS - Cristi Minculescu, Valter & Boro - Primii 45 de ani - Concert AniversarArenele Romane19:30 OrasBucureştiTipConcert,Aer liber

Sâm23Mai(Mai 23)22:00Dum24(Mai 24)06:00PW • DPR, Paul Popa, Alexis BoevikPlatforma Wolff22:00 - 06:00 (24) OrasBucureştiTipAer liber,Muzică,Petrecere

Dum24Mai10:00„Noi suntem supereroii noștri!” - un spectacol de teatru pentru întreaga familie | BucureștiSala Dalles10:00 OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Teatru

Sâm23Mai(Mai 23)19:30IRIS - Cristi Minculescu, Valter & Boro - Primii 45 de ani - Concert AniversarArenele Romane19:30 OrasBucureştiTipConcert,Aer liber

Dum31Mai11:0019:001 Iunie la Muzeul 3D | Magie, culoare și amintiri de neuitat ✨Str. Constantin Mille, 18, etaj 3, 030167 Bucharest, Romania11:00 - 19:00 OrasBucureştiTipArta,Familie & Copii,Spectacol

Vin22Mai(Mai 22)10:00Dum24(Mai 24)18:00Expo Tuning AutoFEST 2026Splaiul Independenței Nr. 313, 060042 Bucharest, Romania10:00 - 18:00 (24) OrasBucureştiTipFestival,Aer liber

Sâm23Mai(Mai 23)10:00Dum24(Mai 24)16:00Artă și Gust - o poveste despre “împreună”Strada Liveni nr 15, Bucharest, Romania10:00 - 16:00 (24) OrasBucureştiTipArta,Atelier,Aer liber

Sâm23Mai(Mai 23)10:00Dum24(Mai 24)22:00WOOF Fest | Festivalul lui BobițăParkLake Shopping Center10:00 - 22:00 (24) OrasBucureştiTipFestival,Aer liber,Târg

Sâm23Mai(Mai 23)11:00Dum24(Mai 24)14:00Hai la Go!Tepes Voda Nr. 37-39, Et. 2, Ap. 207, 021521 Bucharest, Romania11:00 - 14:00 (24) OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Intrare liberă,Sport

Sâm23Mai(Mai 23)16:00Red Bull BC One Cypher România 2026ParkLake Shopping Center16:00 OrasBucureştiTipDans,Aer liber,Petrecere

Sâm23Mai(Mai 23)16:00🌊 Năzdrăvanii mărilor ⛵ teatru pentru copii de 4-9 ani.Strada Comanita Nr. 9, 020557 Bucharest, Romania16:00 OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Teatru

Sâm23Mai(Mai 23)17:00Întâmplările lui CipollinoStrada Didițel 7, 040337 București, România17:00 OrasBucureştiTipAtelier,Familie & Copii,Spectacol

Sâm23Mai(Mai 23)17:00Povești care cresc: Filme, cărți și conversații în grădina SpațiuViu@Mihalache126Bulevardul Ion Mihalache 126, Blocul "Dioda"17:00 OrasBucureştiTipFilm,Aer liber,Târg

Sâm23Mai(Mai 23)17:00Dum24(Mai 24)17:00GH 23.05 | Atipic In&Out | 24hSplaiul Unirii 160, 040041 Bucharest, Romania17:00 - 17:00 (24) OrasBucureştiTipAer liber,Petrecere

Sâm23Mai(Mai 23)19:00Max Korzh in Bucharest! 23.05.2026Arena Națională19:00 OrasBucureştiTipConcert,Aer liber

Sâm23Mai(Mai 23)19:00Oldies Vibes #PeTerasăRiviera Park19:00 OrasBucureştiTipIntrare liberă,Aer liber,Muzică

Sâm23Mai(Mai 23)19:00RETRO Night #live w. Alexandra Crăescu și Americas // Pe terasăBeraria H19:00 OrasBucureştiTipConcert,Intrare liberă,Aer liber

Sâm23Mai(Mai 23)22:00Dum24(Mai 24)06:00PW • DPR, Paul Popa, Alexis BoevikPlatforma Wolff22:00 - 06:00 (24) OrasBucureştiTipAer liber,Muzică,Petrecere

Dum24Mai10:00„Noi suntem supereroii noștri!” - un spectacol de teatru pentru întreaga familie | BucureștiSala Dalles10:00 OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Teatru

Dum24Mai10:00Domnul Căluţ-de-mareCaro Hotel Bucharest10:00 OrasBucureştiTipAtelier,Familie & Copii,Spectacol

Dum24Mai10:0018:00🌿 Kids Pop-Up Yard Sale by Littleloop @ Caise Verzi 🌿Caise Verzi10:00 - 18:00 OrasBucureştiTipFamilie & Copii,Aer liber,Târg