Joi30AprLaura T. Ilea la Book Corner LibrariumEroilor, 15, 400129 Cluj-Napoca, Romania(aprilie 30) 18:00 OrasCluj-NapocaTipCultură

Ora

Joi, 30 aprilie 2026 18:00

Detalii Eveniment

Lansare de carte & sesiune de autografe: „N-am chef să mor” (Editura Cartier)

Invitate: Doina Gecse-Borgovan, Ruxandra Cesereanu și Sânziana Tarța

Gazdă: Valentin Derevlean

Despre volum:
„Romanul Laurei T. Ilea are o dimensiune eseistică asumată: autoarea dezbate, problematizează, polemizează în legătură cu tot ceea ce înseamnă viața unei femei mature care își marchează teritoriile prin criză, tumult, dileme. Jurnalista Anne Legendre percepe lucrurile printr-o dualitate sporită și mereu adâncită: cu luciditate tranșantă și totodată într-un mod extrem corporal. Ea este și în mod intens femeie (amantă), dar și o mamă ardentă; e inclusiv o fiică hibridată sufletește cu figura paternă. Căci există trei patrii (psihologice) pentru această femeie stratificată: cea a iubiților, cea a fiului și cea a tatălui. O făptură eretică, o catară (postmodernă), cum se autoportretizează personajul. Centrul spațial al poveștilor este orașul Montreal, dar varii cordoane ombilicale duc spre SUA, America de Sud și spre România. Personajul se află în mijlocul unei questa din care face o dezbatere pro și contra, lăsându-l pe cititor să aleagă o baricadă sau alta. Așa încât acest roman e pentru toate generațiile și vârstele, pentru români, ca și pentru străini, pentru estici ori pentru occidentali, pentru femei în egală măsură ca și pentru bărbați. Finalmente, scopul autoarei e pur și simplu să declanșeze o discuție despre condiția umană.” (Ruxandra Cesereanu)

Despre autoare
Laura T. ILEA este scriitoare și eseistă. S-a născut în 1976 și a studiat la Facultatea de Filosofie din București, unde și-a susținut doctoratul în 2005, cu o teză despre gândirea timpurie a lui Martin Heidegger, publicată în 2007 cu titlul Viața și umbra ei. Întemeierea existențială a cunoașterii, la Editura Idea Design & Print, Cluj-Napoca. A urmat un doctorat în literatură comparată, susținut în 2012 la Université de Montréal, Canada, teza fiind publicată în 2013 la Editura Honoré Champion din Paris, cu titlul Littérature et scénarios d’aveuglement – Orhan Pamuk, Ernesto Sábato, José Saramago.
Scrie în română și franceză, publicând trei romane și nuvele, Cartografia lumii de dincolo (Humanitas, 2018), Les femmes occidentales n’ ont pas d’honneur (L’Harmattan, 2015) și Est (L’Harmattan, 2008). Volumul de eseuri Politiques du désir a apărut în 2021 la editura Mimesis, iar în 2024 a publicat un alt volum, intitulat Nomadism. Despre gândirea care devine corp, în colecția Perspektiv a editurii Litera, pentru care a primit premiul ALGCR (Asociația de Literatură Generală și Comparată din România) în 2025. Articole și interviuri despre creația sa literară și filosofică au apărut în Huffington Post, Le Devoir, la Radio Canada, în Observator Cultural, Matca Culturală, la Radio România Cultural, Radio România International, Radio Cluj. A organizat evenimente la Institutul Cultural Român din Paris, la Institutul Francez din Cluj, la festivalul Metropolis Bleu din Montréal etc.
Laura T. Ilea scrie despre filosofie politică, estetică, fenomenologie, literatura migrației, studii planetare și literatură scrisă de femei. Este conferențiar la Catedra de literatură comparată a Facultății de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, cercetător atașat la Centre d’Études Littéraires et Culturelles sur la Planétarité (CELCP), Université de Montréal, și la Three Ecologies Institute, Universitatea Concordia.

https://www.facebook.com/events/1596689088222245/

Organizator

Book Corner Librarium

Book Corner Librarium

Vezi Organizatorul

Locație

Eroilor, 15, 400129 Cluj-Napoca, Romania

Bulevardul Eroilor 15, 400129 Cluj-Napoca, România

Hartă

Recomandate în Cluj-Napoca

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie10Iun(Iun 10)18:00Mirela Nagâț la Book Corner LibrariumEroilor, 15, 400129 Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipCultură

Mie10Iun(Iun 10)19:30🎉 Quiz Night Caritabil | 10 iunie | Flying Circus, ClujFlying Circus Cluj19:30 OrasCluj-NapocaTipCultură

Vin12Iun(Iun 12)18:00Intră în joc! // Seară cu jocuri de societate germane pentru adulțistr. Universitatii 7-9, 400091 Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipCultură,Intrare liberă

Sâm04Iul(Iul 4)17:00#22 Clubul de Lectură de la ora 5Grădina Botanică "Alexandru Borza" Cluj-Napoca17:00 OrasCluj-NapocaTipCultură,Aer liber

Sâm11Iul10:0018:00Intrare gratuită la Parcul Etnografic Național ”Romulus Vuia” dacă ai o carte la tineParcul Etnografic National "Romulus Vuia"10:00 - 18:00 OrasCluj-NapocaTipCultură,Aer liber

Mie10Iun(Iun 10)18:00Mirela Nagâț la Book Corner LibrariumEroilor, 15, 400129 Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipCultură

Mie10Iun(Iun 10)19:30🎉 Quiz Night Caritabil | 10 iunie | Flying Circus, ClujFlying Circus Cluj19:30 OrasCluj-NapocaTipCultură

Vin12Iun(Iun 12)18:00Intră în joc! // Seară cu jocuri de societate germane pentru adulțistr. Universitatii 7-9, 400091 Cluj-Napoca, Romania18:00 OrasCluj-NapocaTipCultură,Intrare liberă

Sâm04Iul(Iul 4)17:00#22 Clubul de Lectură de la ora 5Grădina Botanică "Alexandru Borza" Cluj-Napoca17:00 OrasCluj-NapocaTipCultură,Aer liber

Sâm11Iul10:0018:00Intrare gratuită la Parcul Etnografic Național ”Romulus Vuia” dacă ai o carte la tineParcul Etnografic National "Romulus Vuia"10:00 - 18:00 OrasCluj-NapocaTipCultură,Aer liber