Lansăm provocarea „Lumea prin Alte Simțuri” – Atelier BIMA
Eveniment gratuit pentru copii însoțiți de părinți!
Închipuiți-vă că vederea dispare pentru câteva ore. Ce rămâne?
Auzul care prinde fiecare sunet, mirosul care ghicește ce e pe masă, degetele care citesc o poveste. Dar cum ar fi dacă lumea ar deveni brusc mai tăcută? Dacă mișcările ar avea nevoie de mai multă atenție? Dacă lucrurile simple ar trebui făcute într-un mod diferit?
Atelierul BIMA vă invită să descoperiți o lume la fel de plină și fascinantă, trăită prin alte simțuri, alte ritmuri și alte forme de adaptare. Prin experiențe inspirate din realitatea persoanelor cu diverse dizabilități – vizuale, auditive sau locomotorii – participanții vor explora cum oamenii găsesc în fiecare zi moduri noi de a comunica, de a se orienta, de a participa și de a transforma limitele în resurse.
O experiență despre empatie, curaj, diversitate și puterea de a vedea lumea și din perspectiva celuilalt.
📍 Logiscool Brașov
📅 23 mai 2026 (sâmbătă), ora 13:30
⏳ Durată: aproximativ 2 ore
👨👩👧👦 Pentru copii cu vârste între 10 și 16 ani, alături de părinți.
Într-o atmosferă relaxată și plină de voie bună, copiii și părinții pornesc împreună într-o călătorie senzorială în care vederea este „înlocuită” de celelalte simțuri: auzul, mirosul, gustul și pipăitul.
Prin joc, mișcare și puțin curaj, fiecare participant trăiește pe pielea lui, cum se adaptează persoanele cu dizabilități în viața de zi cu zi.
Ce vă așteaptă:
• Experiențe în întuneric – cu ochelari opaci veți recunoaște mirosuri, gusturi și obiecte doar prin celelalte simțuri.
• Jocuri de mimă – comunicare fără cuvinte, doar prin gesturi și expresii.
• Provocări de mobilitate — activități obișnuite, realizate cu o parte a corpului imobilizată.
• Atelier de desen pe nevăzute — desenăm și scriem legați la ochi, apoi împărtășim impresii.
• Jocul BIMA – stickere și litere de descoperit.
• Alfabetul Braille – cărți speciale și metode de scriere pentru nevăzători.
• Jocuri adaptate – fotbal cu minge cu clopoței și șah pentru nevăzători.
• Tehnologie asistivă – detectoare de culori, ruletă vorbitoare, soluții pentru telefon și laptop.
• Ochelari de simulare – testăm, alături de părinți, cum arată lumea cu diverse afecțiuni oftalmologice.
Scopul nu este să fie greu, ci să fie revelator, să plecați acasă cu mai multă empatie, curiozitate și deschidere față de diversitate.
💛Participarea la atelier este deschisă tuturor, iar cei care doresc sunt invitați să susțină prin donații activitatea Asociației BIMA. Fondurile strânse vor contribui la dezvoltarea proiectelor Planul B, dedicate incluziunii persoanelor cu dizabilități, accesibilizării și creării unor experiențe educaționale bazate pe empatie, diversitate și participare activă.
Acest eveniment face parte din proiectul Planul B, lansat în cadrul Brașov Heroes 2025, și este susținut de Fundația Comunitară Brașov și Brașov Heroes.
Înscriere aici:
https://forms.gle/8v2hVS6Fg7CeLXR9A
Vă așteptăm cu drag la o experiență care schimbă perspective 😊
https://www.facebook.com/events/803434265977541/