Dum31MaiFamilia Cehov – după operele lui A. P. Cehov ▪️ Spectacol ▪️ FRAME FestivalStudio Radu Stanca FTT20:00 OrasCluj-NapocaTipFestival,Intrare liberă,Teatru

Ora

Duminică, 31 mai 2026 20:00

Detalii Eveniment

🔴 REZERVARE GRATUITĂ: https://bit.ly/4n2XPLb
(Intrarea este gratuită, însă participarea este condiționată de rezervare prealabilă!)

⏰ 31 mai, 20:00
📍 Sala Radu Stanca, Facultatea de Litere (Str. Horea nr. 31)

Actorie (RO, licență) – anul III

Cum ar fi dacă într-o zi am putea să descifrăm memoria obiectelor? Dacă am vedea tot ce a oglindit vreodată o oglindă? Dacă am auzi toate râsetele care au răsunat vreodată între pereții unei case? Dacă am deschide un dulap și de-acolo ar ieși toate parfumurile, foșnetele rochiilor, cântecele păsărilor de la pălăriile care au stat cândva, cuminți, pe etajere, și apoi, mai departe, am vedea nașterea însuși a dulapului, pe când nu era decât lemn foșnitor în vânt? „Familia Cehov” – studiul anului III Actorie – axat pe opera lui Anton Pavlovici Cehov și reunind scene din UNCHIUL VANIA, PESCARUȘUL, IVANOV, TREI SURORI, LIVADA DE VIȘINI, precum și inserții din proza cehoviană – s-a alcătuit ca un caleidoscop al iubirilor neîmplinite sau pierdute.

Distribuție: Alexandra Cirț, Maria Ursu, Justina Sfarghiu, Lucian Pircan, Denis, Heredea Delia, Alexandru Radu, Mira Dobrotă, David Zoicaș, Andreea Vodă, Katia Diugan, Iulia Balint, Neculae Nemerenco, Denis Istudor, Dan Chiorean, Luca Moldovan. Regia: Irina Wintze, Camelia Curuțiu-Zoicaș, Ramona Dumitrean. Personal tehnic: Victor Lup, Mara Sărmășan.

Evenimentul are loc în cadrul Festivalului FRAME al Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca. Programul detaliat al festivalului poate fi consultat accesând următorul link: https://bit.ly/4deYm9D

https://www.facebook.com/events/2166864150520632/

Cumpără bilet

Detalii aici

Organizator

Facultatea de Teatru şi Film / UBB Cluj

Vezi Organizatorul

Locație

Studio Radu Stanca FTT

Cluj-Napoca, Romania

Hartă

Recomandate în Cluj-Napoca

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Dum24Mai(Mai 24)17:00Sunset Limited ▪️ Spectacol ▪️ FRAME Festivalstr. Burebista nr. 2., 400276 Cluj-Napoca, Romania17:00 OrasCluj-NapocaTipFestival,Spectacol

Dum24Mai(Mai 24)18:005 O'CLOCK CHESSHardward Pub18:00 OrasCluj-NapocaTipCultură,Intrare liberă,Networking

Dum24Mai(Mai 24)18:30Premieră: FÂNTÂNA DIN BAHCISARAI | Boris AsafievOpera Nationala Romana Cluj-Napoca18:30 OrasCluj-NapocaTipTeatru

Dum24Mai(Mai 24)19:00A. P. Cehov: Trei surori ▪️ Spectacol ▪️ FRAME FestivalStudio Radu Stanca FTT19:00 OrasCluj-NapocaTipFestival,Teatru

Dum24Mai(Mai 24)21:00Garden Film Night - Au Revoir (Wakeboarding Documentary)General Dragalina 86, 400024 Cluj-Napoca, Romania21:00 OrasCluj-NapocaTipFilm,Intrare liberă,Aer liber

Lun25Mai(Mai 25)18:30Premieră: FÂNTÂNA DIN BAHCISARAI | Boris AsafievOpera Nationala Romana Cluj-Napoca18:30 OrasCluj-NapocaTipTeatru

Lun25Mai(Mai 25)19:00Bani din cer - Turneu Aniversar 25 de ani: Cluj-NapocaCasa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial19:00 OrasCluj-NapocaTipTeatru

Lun25Mai(Mai 25)20:00Acele fete ▪️ Spectacol ▪️ FRAME FestivalStudio Radu Stanca FTT20:00 OrasCluj-NapocaTipFestival,Spectacol

Mar26MaiLun01IunMonopost FerrariIulius Mall Cluj Napoca10:00 - (iunie 1) 22:00 OrasCluj-NapocaTipExpoziție,Intrare liberă

Mar26Mai(Mai 26)16:00„Va urma. 10 piese politice” de Gianina Cărbunariu ▪️ Lansare de carte ▪️ FRAME Festivalstr. Burebista nr. 2., 400276 Cluj-Napoca, Romania16:00 OrasCluj-NapocaTipCultură,Festival,Aer liber

Mar26Mai(Mai 26)17:00Croitorașul cel istețStrada I. C. Brătianu, nr. 23, 400079 Cluj-Napoca, Romania17:00 OrasCluj-NapocaTipFamilie & Copii,Teatru

Mar26Mai(Mai 26)19:00Despre VALORI - conferință susținută de DAN NEGRUCinema Teatru Florin Piersic19:00 OrasCluj-NapocaTipCinema,Conferințe,Intrare liberă

Mie27Mai(Mai 27)16:00Viitorul creației artistice în regimurile de producție configurate de IA generativă ▪️ Dialogstr. Burebista nr. 2., 400276 Cluj-Napoca, Romania16:00 OrasCluj-NapocaTipConferințe,Cultură,Festival

Mie27Mai(Mai 27)21:00Vis ▪️ 200Hz | Să nu te sperii | Dream Baby Dream ▪️ Spectacol ▪️ FRAME Festivalstr. Burebista nr. 2., 400276 Cluj-Napoca, Romania21:00 OrasCluj-NapocaTipFestival,Spectacol

Joi28Mai(Mai 28)19:00Thirsty Thursday - Murfatlar Vinul RomâniaStrada Cardinal Iuliu Hossu, nr. 3, 400029 Cluj-Napoca, Romania19:00 OrasCluj-NapocaTipBăutură,Intrare liberă

Joi28Mai(Mai 28)20:00Nora ▪️ Spectacol ▪️ FRAME FestivalStudio Radu Stanca FTT20:00 OrasCluj-NapocaTipFestival,Teatru

Vin29Mai(Mai 29)14:00Dum31(Mai 31)19:00Taste of Transylvania Boutique Festival 2026 - Castle GilăuCastelul Rákóczi-Bánffy Gilău · Rákóczi-Bánffy Kastély Gyalu · Rákóczi-Bánffy Castle Gilău14:00 - 19:00 (31) OrasCluj-NapocaTipConcert,Festival,Mâncare

Vin29Mai(Mai 29)18:00Jurnal de Mănăstire ziua XI ▪️ Spectacol ▪️ FRAME FestivalStudio Radu Stanca FTT18:00 OrasCluj-NapocaTipFestival,Teatru