Sâm20Iun(Iun 20)18:00STRADA - vernisaj expozitie de caricatura + Concert Trupa Vest & Red DiamondsNemesis Art Club18:00 OrasTimişoaraTipArta,Concert,Intrare liberă

Ora

Sâmbătă, 20 iunie 2026 18:00

Detalii Eveniment

„Strada” a fost o revistă de caricatură pornită la Timișoara în 1990, imediat după Revoluție, de un grup de desenatori care voiau, în sfârșit, să facă haz fără frică. A ținut puțin, dar oamenii și prietenia au rămas. După 35 de ani, se reunesc într-o expoziție care poartă același nume.
Între 20 iunie și 4 iulie, la Nemesis Art Club, expun cinci caricaturiști timișoreni: Traian Abruda, Radu Clețiu, Liviu Curtuzan, Sergiu Nicola și Radu Stoica. Caricatură de presă, portrete, umor de zi cu zi — desenul care spune lucrurilor pe nume.
Expoziția îl readuce între noi și pe Traian Abruda (1960–2024) — pictor, grafician și poet, unul dintre oamenii „Străzii”, plecat dintre noi în 2024.
Prezintă Ilie Chelariu (si el a facut parte din colectivul „Strada”) și Ovidiu Justinianu.
Cântă Trupa Vest, una dintre formațiile de referință ale rock-ului timișorean, condusă de Radu Stoica — care e și muzician, și unul dintre caricaturiștii din expoziție. Deschid seara cei de la Red Diamonds, frații gemeni Iulia și Alex Turceniuc, rock și heavy metal.
Intrare liberă. Vă așteptăm.

https://www.facebook.com/events/1522164149379269/

Organizator

Nemesis Art Club

Nemesis Art Club

Vezi Organizatorul

Locație

Nemesis Art Club

Strada Hector, nr.4 Bastion Maria Theresia, Timisoara, Romania

Hartă

Recomandate în Timișoara

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie10Iun(Iun 10)18:00Mar16(Iun 16)21:00Expoziție - Sub Preș: Ce se ascunde pe dedesubt? | Să Fiți Cuminți Creative Fest x Ecoop FabricCentrul de Proiecte Timișoara18:00 - 21:00 (16) OrasTimişoaraTipArta,Atelier,Expoziție

Mar16Iun(Iun 16)20:00knives (UK) live @ Nemesis Art ClubNemesis Art Club20:00 OrasTimişoaraTipConcert

Mie17Iun(Iun 17)18:00Destinations Sunsets x semnal sonorD'Arc pe Mal18:00 OrasTimişoaraTipConcert,Intrare liberă,Aer liber

Mie17Iun(Iun 17)19:00ACADEMICA BRASS | Recital de instrumente de alamă | Coordonatori ANDREI CANDRIANU, BOGDAN DIJMĂRESCUSinagoga din Cetate19:00 OrasTimişoaraTipConcert

Joi18Iun(Iun 18)09:00Sâm20(Iun 20)20:00Dumbrăvița - deschidem primul magazin dm!Dumbrăvița, Str. Ariadna, Nr. 4509:00 - 20:00 (20) OrasTimişoaraTipBăutură,Intrare liberă

Joi18Iun18:0022:00Open Doors - The RoomThe Room Timisoara18:00 - 22:00 OrasTimişoaraTipIntrare liberă

Joi18Iun(Iun 18)18:00Vernisaj // HERBARIUM NOCTURN - expoziție Laura DuduleanuEpiscop Augustin Pacha nr. 8, 300055 Timisoara, Romania18:00 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție

Joi18Iun(Iun 18)18:30Festivalul Național de Folclor ”Petrică Moise ”, ediția a V-aTeatrul Național "Mihai Eminescu" Timișoara18:30 OrasTimişoaraTipConcert,Festival,Teatru

Joi18Iun(Iun 18)19:004ELEMENTS: (re)Shaping Music | Recital de flaut, pian și percuțieFilarmonica Banatul Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipConcert

Joi18Iun(Iun 18)20:30Dum21(Iun 21)22:30Rosarte - cultural summer seasonParcul Rozelor20:30 - 22:30 (21) OrasTimişoaraTipConcert,Film,Teatru

Vin19Iun(Iun 19)16:00Dum21(Iun 21)22:00Eco Shop de Vară @Centrul de Proiecte I Târg de artă, meșteșug & sustenabilitateCentrul de Proiecte Timișoara16:00 - 22:00 (21) OrasTimişoaraTipArta,Atelier,Târg

Vin19Iun(Iun 19)16:00Dum21(Iun 21)23:45FLIGHT FESTIVAL 2026Strada Avram Imbroane 31, 30013616:00 - 23:45 (21) OrasTimişoaraTipArta,Festival,Muzică

Vin19Iun(Iun 19)16:30Sâm20(Iun 20)10:00Eurorally Car display Timisoaraibis Timisoara City Center16:30 - 10:00 (20) OrasTimişoaraTipIntrare liberă,Aer liber,Sport

Vin19Iun(Iun 19)17:00Lun22(Iun 22)05:00Magnetic x Flight Festival Drum & Bass Stage | 10 YEARS ANNIVERSARYMuzeul Satului Bănățean, 300136 Timisoara, Romania17:00 - 05:00 (22) OrasTimişoaraTipConcert,Festival,Aer liber

Vin19Iun18:0023:00Urban Corner - week #9Escape Underground Hub18:00 - 23:00 OrasTimişoaraTipConcert,Intrare liberă

Vin19Iun(Iun 19)18:00VERNISAJ | 𝘧𝘦𝘦𝘭𝘴 𝘭𝘪𝘬𝘦 𝘪𝘵 𝘴𝘵𝘰𝘱𝘱𝘦𝘥 𝘳𝘢𝘪𝘯𝘪𝘯𝘨ISHO18:00 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție

Vin19Iun(Iun 19)19:00HARMONIES OF NATURE | Dirijor: Rumon Gamba, solist: Timothy Ridout – violăFilarmonica Banatul Timișoara19:00 OrasTimişoaraTipConcert

Vin19Iun(Iun 19)20:30The Blessed Voices - RosarteParcul Rozelor20:30 OrasTimişoaraTipConcert,Aer liber