Cum să ies din HAOS: Cum să termini ce ai început
Rolul valorilor personale în adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos
La începutul anului, într-o zi de luni sau după un moment dificil, luăm o decizie. Ne propunem să mâncăm mai echilibrat, să facem mișcare, să dormim mai bine, să avem mai multă grijă de noi. Suntem motivați, facem planuri, uneori chiar vedem rezultate. Și totuși, după câteva săptămâni, vechile obiceiuri revin. De cele mai multe ori, problema nu este lipsa de voință și nici lipsa informațiilor.
Problema este că încercăm să construim comportamente noi fără să știm ce este cu adevărat important pentru noi.
Valorile personale sunt busola care ne ghidează deciziile, chiar și atunci când nu suntem conștienți de ele. Atunci când obiectivele noastre sunt aliniate cu valorile personale, schimbarea devine mai ușor de susținut. Când nu sunt, apare rezistența, amânarea și senzația că ne luptăm permanent cu noi înșine.
În atelierul din această lună vom explora legătura dintre valori, motivație și stilul de viață, pentru a înțelege de ce unele schimbări rezistă în timp, iar altele se opresc după entuziasmul începutului.
De la intenție la consecvență
În partea practică a atelierului vei identifica valorile care îți influențează deciziile și vei construi un obiectiv personal aliniat cu acestea. Nu vom căuta perfecțiunea, ci drumul clar care te ajută să ieși din haos. Nu vom vorbi despre „a începe din nou”, ci despre
cum să continui ce ai început la un moment dat.
De ce să participi
• Ai început de multe ori și ai vrea să înțelegi ce te oprește pe parcurs.
• Îți dorești schimbări care să reziste mai mult decât entuziasmul începutului.
• Vrei să construiești un stil de viață sănătos care să se potrivească vieții și valorilor tale.
📍 Uneori, consecvența nu apare atunci când te forțezi mai mult. Apare atunci când descoperi de ce merită să continui.
📖 Până atunci îți recomand să citești Jeff Keller – Atitudinea este totul. Vom discuta pe marginea ei. Dacă nu ajungi să o citești până la atelier, stai liniștit. Rolul meu este să fac legătura dintre ideile din carte și viața de zi cu zi, astfel încât să pleci cu mai
multă claritate despre ce te motivează să continui atunci când entuziasmul de început dispare.
⏱ Când: joi 18 iunie 2026, ora 18.00
📍 Unde: Librăria Șt. O. Iosif, str. Mureșenilor nr. 14, Brașov
🔖 Participare: GRATUITĂ / ne ajută înscrierea prin formular pentru pregătirea materialelor: https://forms.gle/g5ifjcodqkaRUjdN9
Înscrie-te acum și transformă această etapă într-un nou început!
Bonus : avem și o tombolă unde poți câștiga un cadou surpriză sau o sesiune de coaching cu mine.
Întrebare de conștientizare:
Care este cea mai mare provocare din punct de vedere al stării de bine pentru tine în acest moment?
Adevărata schimbare începe cu conștientizarea obiceiurilor. Felicitări că îți acorzi timp să te reconectezi cu tine și cu alegerile tale. Primul pas spre echilibru e deja făcut atunci când ai completat acest formular.
Coca Staicu
Psihonutriție | Leadership Coach
Inspiră calm, expiră stres, trăiește în prezent!
www.cocastaicu.com
https://www.facebook.com/events/1554052032904999/