Sâm21Mar(Mar 21)17:00FINISAJ 𝑹𝒆𝒕𝒊𝒏𝒂𝒍 𝑽𝒆𝒓𝒕𝒊𝒈𝒐: tur ghidat și discuție cu Radu Oreian și Jane NealArtEncounters17:00 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție,Turism

Ora

Sâmbătă, 21 martie 2026 17:00

Detalii Eveniment

Vă invităm sâmbătă, 21 martie, de la ora 17:00, la finisajul expoziției Retinal Vertigo, primul amplu solo show al artistului Radu Oreian în România din ultimul deceniu.

Evenimentul va avea loc în prezența artistului, care va susține un tur ghidat al expoziției și o discuție despre lucrările prezentate, alături de curatoarea britanică Jane Neal.

Jane Neal este una dintre cele mai respectate curatoare independente specializate în pictura contemporană și în scena artistică din Europa de Est, în special România. Descrisă de ARTINFO și The Financial Times drept una dintre cele mai bine informate voci curatoriale din domeniul picturii, Neal a organizat expoziții în numeroase orașe din lume, printre care Amsterdam, Berlin, Londra, New York, Paris, Dubai sau Mumbai.

În 2006 a curatoriat influenta expoziție „Cluj Connection” la Haunch of Venison, Zurich, un proiect care a adus în atenția internațională o generație de artiști din Transilvania, printre care Adrian Ghenie, Victor Man, Ciprian Mureșan și Șerban Savu.

Expoziția „Retinal Vertigo” marchează prima expoziție personală de amploare a lui Radu Oreian în România și reunește picturi și desene realizate în ultimul deceniu.

Accesul este liber.

EN

We invite you on Saturday, March 21, at 17:00 to the closing event of Retinal Vertigo, the first major solo show in ROmania of artist Radu Oreian.

The event will take place in the presence of the artist, who will lead a guided tour of the exhibition followed by a conversation about the works together with British curator Jane Neal.

Jane Neal is widely recognized as one of the leading independent curators working in the field of contemporary painting and the Eastern European art scene, notably Romania. She has been described by ARTINFO and The Financial Times as one of the most knowledgeable curators in painting today.
Neal has curated exhibitions internationally, including in Amsterdam, Berlin, London, New York, Paris, Dubai and Mumbai. In 2006 she curated the seminal exhibition “Cluj Connection” at Haunch of Venison, Zurich, which brought international attention to a generation of artists from Transylvania including Adrian Ghenie, Victor Man, Ciprian Mureșan and Șerban Savu.

“Retinal Vertigo” marks Radu Oreian’s first large-scale solo exhibition in Romania and brings together paintings and drawings produced in the last decade.

Free entry.

https://www.facebook.com/events/4308609759425090/

Organizator

ArtEncounters

ArtEncounters

Vezi Organizatorul

Locație

ArtEncounters

Enel X, Bulevardul Take Ionescu, 300124 Timișoara, România

Hartă

Recomandate în Timișoara

X

Arată toate recomandate

EVENIMENTE SIMILARE

Mie10Iun(Iun 10)18:00Mar16(Iun 16)21:00Expoziție - Sub Preș: Ce se ascunde pe dedesubt? | Să Fiți Cuminți Creative Fest x Ecoop FabricCentrul de Proiecte Timișoara18:00 - 21:00 (16) OrasTimişoaraTipArta,Atelier,Expoziție

Joi18Iun(Iun 18)18:00Vernisaj // HERBARIUM NOCTURN - expoziție Laura DuduleanuEpiscop Augustin Pacha nr. 8, 300055 Timisoara, Romania18:00 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție

Vin19Iun(Iun 19)15:00Tur ghidatOpera Națională Română din Timișoara15:00 OrasTimişoaraTipTurism

Vin19Iun(Iun 19)16:00Dum21(Iun 21)22:00Eco Shop de Vară @Centrul de Proiecte I Târg de artă, meșteșug & sustenabilitateCentrul de Proiecte Timișoara16:00 - 22:00 (21) OrasTimişoaraTipArta,Atelier,Târg

Vin19Iun(Iun 19)16:00Dum21(Iun 21)23:45FLIGHT FESTIVAL 2026Strada Avram Imbroane 31, 30013616:00 - 23:45 (21) OrasTimişoaraTipArta,Festival,Muzică

Vin19Iun(Iun 19)18:00VERNISAJ | 𝘧𝘦𝘦𝘭𝘴 𝘭𝘪𝘬𝘦 𝘪𝘵 𝘴𝘵𝘰𝘱𝘱𝘦𝘥 𝘳𝘢𝘪𝘯𝘪𝘯𝘨ISHO18:00 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție

Sâm20Iun06:00O zi pe Clisura Dunării: cetăți, peisaje și relaxareAdam Müller-Guttenbrunn Haus06:00 OrasTimişoaraTipCălătorii,Cultură,Turism

Sâm20Iun(Iun 20)16:30Dum21(Iun 21)19:30ON OUR TRAVELS — Street Photography WorkshopDIGITAL:CANVAS16:30 - 19:30 (21) OrasTimişoaraTipArta,Atelier,Turism

Dum21Iun(Iun 21)06:00Sâm27(Iun 27)22:00Vacanță în Dolomiți1 DECEMBRIE , NR 5, 300231 Timisoara, Romania06:00 - 22:00 (27) OrasTimişoaraTipCălătorii,Aer liber,Turism

Vin26Iun12:00Congresul Naţional ACIR - Timisoara 2026Universitatea Politehnica Timisoara12:00 OrasTimişoaraTipBusiness,Cultură,Expoziție

Mar30IunOPEN CALL: Sit+Read Artbook Fair 2026Timisoara, Romania23:59 OrasTimişoaraTipArta,Expoziție,Festival

Vin03Iul(Iul 3)08:30Dum05(Iul 5)18:00Hooligans Poker Run editia a treia 2026Speed Hooligans MC Timisoara08:30 - 18:00 (5) OrasTimişoaraTipAer liber,Sport,Turism